Comportamentul uman, mereu, in discutie...

Stii sa asculti si, daca e nevoie, sa spui Nu?

Cea mai fireasca si cea mai evidenta nevoie a omului este de a impartasi gandurile cu cunoscuti, prieteni, familia. Si la fel de firesc este ca sa asculte si sa vina in intampinare cu propriile opinii, demonstrand astfel ca au fost atenti la ceea ce s-a incercat a li se transmite. De multe ori insa, nu mica este surprinderea de a se constata ca ceea ce au inteles este total diferit de ceea ce s-a spus, si automat apare intrebarea "Au dat macar un pic de atentie discutiei?".

A asculta este un proces cu mai multe etape: receptarea sunetelor cu ajutorul auzului, procesarea acestora de catre creier, concentrarea pe semnificatia mesajului, raspunsul nonverbal verbal, confirmator al atentiei si apoi raspunsul verbal.


Acest proces nu se desfasoara intotdeauna astfel, iar ascultarea devine deficitara cand atentia nu poate fi sustinuta, asa ca o parte destul de importanta a mesajului se pierde - asa cum se pierde cand receptarea este deficitara datorita zgomotelor sau surzeniei-, fapt ce conduce la concluzii eronate.


Primele "lectii de ascultare" se primesc in copilarie cand parintii incearca sa transmita copiilor din experienta lor. Cand insa metoda se bazeza pe cicaleala, tendinta (si apoi obisnuinta) copiilor este de a refuza primirea mesajului prin directionarea atentiei spre altceva, chiar banal, decat subiectul discutiei. Mai tarziu copii vor perpetua acest obicei si la scoala, mai ales la acele cursuri care nu sunt interactive, ajungand, ca adulti, sa se vor retrage in gandurile lor, ori de cate ori subiectul discutiei nu va corespunde asteptarilor lor.

Studiile arata ca 95% dintre oameni asculta pentru ca interlocutorul le transmite ceea ce vor sa auda, si doar 5% sunt cu adevarat atenti si se concentreaza indiferent de tema discutiei.


Deprinderea de a asculta corect poate fi invatata in copilarie daca parintii aloca copilului timp suficient sa-si exprime propria parere si-i acorda atentia cuvenita. Astfel, va copia un comportament pe care-l va aplica la randul lui in discutiile cu ceilalti.

Un rol important il are si educatorul respectiv invatatorul (si, intr-o anumita masura si proofesorii, caci educatia are un caracter permanent), care, asa cum ar trebui, poate structura cursul in asa fel incat sa aiba posibilitatea de a le pune intrebari elevilor in legatura cu diverse aspecte care inca nu au fost predate, dar care pot deveni subiectul unor dezbateri in care fiecare sa-si argumenteze pozitia fata de o anumita opinie. Aceasta metoda dezvolta ascultarea centrata pe continutul mesajului si nu pe judecarea vorbitorului.


In general, din cauza lipsei abilitatilor necesare ascultarii, daca informatiile sunt diferite de ceea ce este cunoscut si asteptat, se creeaza confuzie iar in final mesajul nu mai este procesat.


Cei care nu au invatat si nu stiu sa asculte sunt mult mai preocupati de ce vor spune cand interlocutorul va tacea. Astfel, nu se concentreaza pe continutul mesajului, ci pe propriile ganduri. Alteori, cuvintele sunt auzite undeva ca un zgomot de fond, pentru ca in mintea ascultatorului are loc de fapt o evaluare a vorbitorului. Iar ceea ce rezulta ca feedback, nu are nici cea mai mica legatura cu ceea ce li s-a comunicat, raspunsul fiind o continuare a gandurilor. Acest comportament, continuand, duce la patologie.

Cand ascultarea nu a fost exersata, gandurile fug la "cat mai e pana la masa de pranz", "trebuie sa duc masina la spalat" etc., idei care,bineinteles, ca nu au nici o legatura cu tema discutiei.


Ascultarea trebuie sa presupuna: o relatie de incredere si respect pentru opinia celuilalt; din cand in cand parafrazarea mesajului pentru a-i arata vorbitorului receptivitatea; intrebari deschise care sa dea posibilitatea interlocutorului de a detalia mesajul pentru a fi mai clar; si, nu in ultimul rand, curajul de a-i atrage atentia cand se abate prea mult de la tema discutiei. Astfel, se poate arata ca exista interes pentru subiect, nu doar prezenta la discutie si, mai mult aceste "ingrediente" sporesc si atentia ascultatorului, discutia fiind, in mod cert, un dialog si nu un monolog.


De asemenea, inainte de a interveni in discursul interlocutorului, acesta trebuie lasat sa-si finalizeze idee pentru a avea informatia completa si abia din acel moment se poate exprima propria opinie. Remarca ce este necesara este ca aceasta opinie sa nu contrazica zisele antevorbitorului, ci doar sa arate un punct de vedere diferit si raportat la realitatea proprie.


Prin ascultarea reala foarte multe conflicte pot fi evitate, in locul lor obtinandu-se o comunicare eficienta.


A raspunde la o discutie cu cuvinte multe este uneori mai usor decat a alatura doua litere, intr-un raspuns monosilabic, raspuns ce se opune unei cereri directe sau indirecte a cuiva. Din tot alfabetul, nici o alta alaturare a doua litere nu provoaca atatea batai de cap. De cate ori, inabusit de emotie, omul asteapta un raspuns, de cate ori nu simte ca ii cade cerul in cap cand aude un "nu" hotarat.


Cu totii si-au facut datoria: parintii, profesorii, iubitii, prietenii, toti au servit, cand a fost necesar (caz ideal!) cate o portie mai mult sau mai putin digerabila de "nu-uri". Insa, se pare ca in timp, cu toti dezvolta o toleranta mai mare, si parca, de multe ori a devenit mai usor a primi un refuz decat a refuza. Si asta pentru ca in copilarie, lectia la care a trebuit invatata, de a spune "nu", era trecuta la bibliografie suplimentara.


Oare de ce? Simplu. Orice isi aduce aminte de cate ori a spus "nu" parintilor la cereri de genul "mergi sa iei paine!", de cate ori a spus "nu" fratilor, surorilor mai mari, sau bunicului atunci cand "du-te si ia-mi tigari si sifon!"? Tocmai de aceea, inca din copilarie, se asociaza lipsa acestei negatii din interactiunile personale cu bunul simt, sau cei sapte ani de-acasa.


Astfel, un "nu" spus celor apropiati poate insemna de cele mai multe ori un lucru extrem de delicat si uneori chiar riscul de a rani sau a jigni pe cineva apropiat, poate chiar cineva cu care s-au petrecut, in mod placut, anumite momente din viata. Din pacate, nici in educatia unui tanar nu se gaseste lectia – "Cum sa spunem nu". In consecinta, fiecare incearca sa se descurce cum poate si de cele mai multe ori o face lamentabil.

De cate ori s-a intamplat sa fie folosita o minciuna pentru a scapa dintr-o stituatie neplacuta, in loc de a spune pur si simplu – nu? Insa, partea amuzanta este ca o minciuna nu vine niciodata singura, fiind urmata de un lant interminabil de justificari si alte gogomanii.


A invata ca trebuie spus "nu" cererilor exagerate ale celor din jur deschide perspectiva unui "da" care va arata ca omul este el insusi. mai independent si mai capabil in a-si sustine, in mod asertiv, parerile. A indrazni a fi diferit, a lua atitudine, chiar daca acest lucru nu este intotdeauna bine inteles de cei din jur, inseamna acceptarea propriilor dorinte si asumarea propriilor alegeri.


Atunci cand coordonatele prieteniei sunt inlocuite cu dependenta si apropiatii incearca sa manipuleze, exploatand sentimentele si bunavointa, este timpul sa se incepeapa fixarea limitelor, spunand simplu "nu".


In mod aproape paradoxal, atunci cand omul incepe sa spuna "nu", cresc si sansele unei comunicari autentice. Precizarea propriilor dorinte si nevoi este un mod prin care, cel care o face, incepe sa devina cunoscut si respectat. Analiazand, oricine poate realiza, ca odata ce incepe sa-si ascultati propriile dorinte si sa si le sustina intr-un mod neagresiv, si ceilalti, incet incet, vor face acelasi lucru.


Un "nu", lipsit de agresivitate dar ferm, va permite o comunicare mai onesta, in care cei din jur vor intelege ca omul are dorinte proprii si ca viata in comun inseamna in primul rand respectarea identitatii si nevoilor individuale. Atunci cand se cere sacrificiul pentru ceilalti, si acest lucru nu este justificat, exista cea mai buna oportunitate pentru a se a incepe sa se spuna "Nu!".


Pe de alta parte, cu ajutorul lui "nu", omul poate sa ajungasa se descopere si sa isi afirme propria identitate. Daca reuseste intelegerea a ceea ce se vrea, sa se faca cel mai mare pas pentru a se obtine ceea ce doreste, cinsitit, fiecare.


Eu, personal, stiu si de aceea sunt convins ca este greu sa se purceada la o schimbare rapida a comportamentului, insa este importanta ajungerea la intelegerea propriilor sentimentele si reactiilor pentru ca, in cele din urma, sa existe posibilitatea de a fi responsabil pentru o schimbarea benefica in viata.


Este necesar a invata sa se spuna "nu", pentru ca numai asa se poate intelege valoarea unui "da" plin de convingere si placere!