Comportamentul uman, mereu, in discutie...

Trasaturi de personalitate la cei care sufera atacuri de panica

Sunt surprins sa constat ca, in ultima vreme, pare a exista o adevarata epidemie de atacuri de panica. In cateva cuvinte, pentru cei care nu stiu, atacurile de panica sunt acele stari caracterizate printr-un relativ brusc, stare de anxietate sau teama extrema (teama de moarte, de a nu face un infarct, de a nu inebuni), palpitatii, transpiratii, bufeuri de caldura sau frisoane de frig, greata, ameteli etc. In cartile de psihiatrie se spune ca aceste atacuri de panica au un debut brusc si un sfarsit la fel de brusc si ca in general nu dureaza mai mult de 10-30 de minute, insa am intalnit oameni cu atacuri de panica mult mai lungi, de ordinul orelor. Uneori atacurile de panica se insotesc de teama - si preocuparea excesiva si pemanenta - de a nu avea un nou atac de panica, mai ales in locuri din care su-biectul ar putea scapa mai greu: spatii inchise de genul metroului sau liftului, spatii aglomerate de genul Mall-ului sau spatii in care cu greu cineva ar putea fi ajutat (de o ambulanta sau de alti oameni), cum ar fi un loc izolat, in afara orasului, pe varful muntelui sau chiar… propria casa. Aceasta tema se numeste agorafobie.

Ar fi de spus ca atacul de panica pare a fi devenit noua isterie a secolului XXI. Spun “isterie” nu intr-un mod peiorativ, ci cu trimitere la faptul ca pe vremea lui Freud isteria era cea mai frecventa patologie de intensitate ne-vrotica. Astazi, atacurile de panca, insotite sau nu de agorafobie, au devenit principala acuza a celor care apeleaza la psihoterapie. Admit ca nu cunosc ultimele teorii referitoare la neurofiziopatologia acestei conditii. Sunt ignorant atunci cand vine vorba de serotonina, dopamina, noradrenalina sau de nucleii si caile nervoase unde actioneaza asemenea substante.

Se remarca insa anumite aspecte ce par comune celor cativa oameni cu atacuri de panica cu care am avut ocazia sa stau de vorba mai mult, si anume:


- o anumita tendinta catre realizare sociala inalta sau obtinerea unui statut profesional inalt; sunt oameni care cer mult de la ei, care si-au propus sa realizeze ceva deosebit in viata, care conduc firme de afaceri, fac doctorate etc.

- sunt oameni obisnuiti sa fie in control, carora nu le place sa fie luati pe nepregatite, care vor sa faca totul cu mana lor, sa verifice totul, sa organizeze si sa supervizeze activitatea celor din jur; sunt oameni care evita cat se poate de mult sa ceara ajutorul altora, sa se arate slabi, sa admita macar fata de ei insisi ca anumite situatii ii depasesc.

- au o anumita dificultate de exprimare a propriilor trairi interioare, vorbesc cu greutate despre ceea ce simt, ei sau apropiatii lor; nu considera important sau necesar a discuta despre emotii sau sentimente, aspiratii, nevoi, temeri sau nelinisti, considerand ca ar fi o dovada de slabiciune sa faca asa ceva; centrul lor de interes este in afara lor si niciodata nu au dat prea mare atentie interiorului, gandurilor si, mai ales, emotiilor lor.

- au o filosofie de viata de genul “in viata strangi din dinti, te lupti si obtii ceea ce iti doresti”; daca imi este permis a glumi, as spune ca acesti oameni au vazut prea multe filme americane in care eroul, desi trece prin mari greutati si confruntari, tine totul in el, nu se plange, nu renunta si in cele din urma izbuteste;

- sunt oameni care se cred, pana intr-un punct, nemuritori, care nu permit temerilor de moarte sau de esec nici macar acea minima existenta care ne uzeaza pe majoritatea dintre noi si care, la un moment dat, sunt confruntati, uneori in mod dramatic, cu spectrul mortii (fie prin intermediul unei boli cu potential letal, fie prin decesul cuiva apropiat etc.).


In ataree conditii, concluziile nu pot fi decat ca acesti oameni ajung sa sufere pur si simplu pentru ca nu au grija de interiorul lor, de nevoile si suferintele lor, pe care le reprima si le tin cat mai inconstiente si neexprimate. Ironia face ca atacurile de panica sa insemne, pentru acesti oameni obisnuiti a fi in control, pierderea totala a controlului - multi spun ca ceea ce ii nemultumeste cel mai mult, mai ales intr-o faza mai tarzie, cand nu ii mai sperie ideea ca ar putea muri din cauza unui atac de panica, este faptul ca nu pot controla ce se intampla cu ei.


Toti oamenii au momentele lor de vulnerabilitate, de slabiciune; cu totii avem nevoi si dorinte de care nu suntem foarte mandri, mai ales daca ne straduim sa fim niste adulti “duri” si auto-suficienti; durerea si suferinta nu sunt numai pentru cei slabi (din contra, numai cel puternic isi poate permite sa simta asa ceva fara sa se teama ca durerea il va desfiinta, il va anihila sau distruge); nimeni nu e perfect, mereu capabil, mereu gata de lupta sau de munca, mereu dispus sa faca sacrificii, sa ii ajute pe altii si sa duca mai departe ceea ce altii nu au putut; avem limitele noastre, avem ariile noastre de incompetenta si e firesc sa fie asa. O viata in limitele unei normalitati destul de laxe prespune acceptarea tuturor acestor conditii si limitari, chiar daca cel ce le cunoaste si le accepta nu e prea glorificat de cultura actuala in care traim, tot mai americanizata (sau mai bine zis hollywoodizata, pentru ca nici americanul de rand nu e asa dur si rece ca Stallone sau Bruce Willis). In acest context imi aduc aminte de vorbele profesorului Romila, care spunea ca “un om normal e un om banal”. Cred ca, din pacate, tot mai multi dintre semenii nostri au oroare de a fi banali.


Persistenta problemelor poate fi periculoasa... Daca nu stiti cum sa invingeti problemele, contactati-ma!

 

Frica ucide mai incet sau mai repede! Alegeti sa nu fiti ucisi!